9 mai Importanță și semnificație

mai 09 09:39 2017 Print This Article

Imagini pentru drapelul romaniei si uniunii europene    Data de 9 mai are o triplă semnificație în istoria Europei și a poporului român.
Astfel pe data de 9 mai 1877 România sărbătorește Ziua Independenței, citirea proclamației fiind făcută în fața Parlamentului României de către  ministrul de externe al României de la acea vreme – Mihail Kogălniceanu;
Tot pe data de 9 mai sărbătorim și Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial 1945 în fața opresiuni naziste care a dus la pierderea a peste 50 de milioane de vieți omenești;
În aceiași zi de 9 mai Europa își serbează ziua – Ziua Uniunii Europene. În această zi marcăm istorica declarație de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franța și  Germania,  privind eliminarea rivalităților seculare dintre cele două state.
Decizia de a se alege această zi ca sărbătoare a Uniunii europene a fost luată  de Consiliul European de la Milano, în 1985.
Toate acestea sunt motivele de sărbătoare pentru poporul român. Mai mult Declarația de Independență a României vine, după Unirea Principatelor Române, ca un strigăt a Națiunilor Europei de fi independente și de a se bucura de libertate.

Comentarii

comentarii

  Categories: