Subscribe To RSS

Copii demotivați – părinți exasperați (I)

aprilie 05 11:24 2017 Print This Article

Copii demotivați – părinți exasperați (I)

             Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește motivația drept „totalitatea motivelor sau mobilurilor, conștiente sau nu, care determină pe cineva să efectueze o anume acțiune sau să tindă spre anume scopuri”. În psihologie, definim prin motivație un ansamblu de factori dinamici care determină comportamentul unui individ. Dicționarul de Psihologie Socială definește motivația drept un „concept fundamental în psihologie și, în genere, în științele despre om, exprimând faptul că la baza conduitei umane se află întotdeauna un ansamblu de mobiluri – trebuințe, tendințe, afecte, interese, intenții, idealuri – care susțin realizarea anumitor acțiuni, fapte, atitudini”.

Am citat aceste definiții tocmai pentru a înțelege mai bine ce li se întâmplă copiilor noștri atunci când nimic nu pare că îi motivează. „Am încercat de toate, și cu bune, și cu rele”, îmi spunea o mămică aproape plângând. „Fetița mea îmi repetă constant că nu îi pasă. Ce să mă fac cu ea?”. Evident că dacă la 9 ani nimic nu părea să o intereseze, părinții aveau un motiv serios de îngrijorare.

Această problemă se manifestă la copii și la adolescenți din varii straturi sociale, mai vizibil (sau din ce în ce mai vizibil) începând din jurul vârstei de 7-8 ani și accentuat la pubertate și adolescență. Tot mai mulți părinți se simt complet neputincioși și îngrijorați că nu mai reușesc nici să își trimită copiii la școală. „Parcă este în hibernare”, mi se confesa un tată frustrat, „pur și simplu nimic nu îl mai interesează, nu îi este rușine să ia note proaste și să fie privit ca cel mai slab copil din clasă, nu își găsește plăcere în nimic, stă toată ziua și vegetează pe canapea la televizor sau navigând pe Internet. Și când i-am interzis accesul la acestea, ce credeți? A fost în stare să stea să se uite la pereți ore în șir!”.

„Generația Eu

Desigur, poate nu toată lumea realizează că lipsa de motivație poate fi unul dintre simptomele specifice depresiei. Însă pentru marea masă de copii și adolescenți, lipsa motivației este un semn al lipsei voinței, lipsei de scopuri, lipsei încrederii în sine.

Pentru continuarea articolului vă rugăm să accesați site – ul:

http://www.familiaortodoxa.ro/2017/03/08/copii-demotivati-parinti-exasperați-i/

Comentarii

comentarii

  Categories: