Eminescu ne unește – la Parohia Mărcuța

ianuarie 21 14:22 2017 Print This Article

Seara cultural duhovnicescă, organizată de Parohia Mărcuța, a fost o evocare a poetului național Mihai Eminescu, care și-a trăit aici ultimii ani de viață.

La eveniment au fost prezenți actori cunoscuți, tineri din parohie, precum și cei care apreciază opera poetului Mihai Eminescu. Momentele serii au fost de excepție, au recitat actorii Ana Calciu, Ovidiu Cuncea și Brândușa Mircea.

Am făcut un popas în zona identității noastre naționale, evocând evenimentul de la 24 ianuarie, Unirea Principatelor Române. Prin această seară duhovnicească am făcut o legătură între  cele două evenimente, prezentând ascultătorilor, persoane de cuget și simțire românească, sonoritatea militantă a genului poeziei românești, pentru libertate și unitate națională.

~Preot Paroh Gheorghe Dan

Ne unește credința noastră ortodoxă și ne unește neamul nostru românesc. Limba noastră pe care o vorbim, dulcea limbă românească, este limba maternă, limba cu care ne-am născut, limba pe care Eminescu ne-a învățat să o spunem mai departe copiilor noștri.

~Preot Ion Adrian Mirică

La eveniment a participat și Grupul Psaltic, dirijat de diaconul Vlad Roșu, ce a încântat auzul celor prezenți cu melodii psaltice.

Vă rugăm să vizionați video de mai sus.

 

 

 

Comentarii

comentarii

  Categories: