Parohia Mărcuța îl omagiază pe Mihai Eminescu

Parohia Mărcuța îl omagiază pe Mihai Eminescu
iunie 14 20:06 2017 Print This Article

În fiecare an, în data de 15 iunie, la parohia Mărcuța se oficiază parastasul Poetului național, apoi se rostesc mai multe poezii scrise de Poetul Național.

În continuare vom descrie succint câteva date despre trecerea lui Eminescu pe la parohia Mărcuța.

În data de  3 februarie anul 1889, Poetul Mihai Eminescu a fost internat la spitalul Mărcuța. Între sanatoriu și biserică nu erau garduri, ca acum, iar pacienții care nu erau violenți puteau merge și la biserică.

Eminescu stătea mai tot timpul în curtea bisericii sau atunci când se simțea rău, de pe fereastra camerei contempla biserica și compunea poezii.

La data de 8 aprilie 1889, conducerea sanatoriului Mărcuța, sanatoriu finanțat de Stat, anunța că nu-l mai putea tine internat pe Eminescu. Nimeni nu-i plătise întreținerea, nimeni nu mai avea nevoie de EL.

Poetul este plasat în grija doctorului Șuțu, cel care şi condusese comisia ce-l examinase pe pacientul Eminescu, cu o lună în urmă. Raportul medical redactat la acea vreme demonstra starea extrem de gravă în care se afla cel internat.

Apoi, pe la jumătatea lunii aprilie pacientul Mihai Eminescu este preluat de doctorul Şuţu şi dus la casa sa, casă transformată în clinică privată, situată București pe Strada Plantelor.

Pe 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața Eminescu a trecut la cele veșnice.

Aici Măria Sa Eminescu a compus poezia Înviere

Mihai Eminescu
Î
NVIEREA

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morții rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tartajul străvechii evanghelii.
*
C-un muc în mâni moșneagul cu barba ca zăpada,
Din cărți cu file unse norodul îl învață,
Că moartea e în luptă cu vecinica viață,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada.
*
O muzică adâncă și plină de blândețe
Pătrunde tânguioasă
puterniciile bolți:
„Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț,
Înveninând pre însuşi izvorul de vieți,
*
Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg”.
*
Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de șoapte…
Douăsprezece pasuri răsună… miez de noapte…
Deodată-n negre ziduri lumina da năvală.
*
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uită şi preoți şi popor,
Cum din mormânt răsare Cristos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
*
„Cântări şi laude-nălţăm
Noi, Ţie unuia,
Primindu-l cu psalme şi ramuri,
Plecați-vă neamuri,
Cântând Aleluia!
*
Cristos au înviat din morți,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”

 

 

Comentarii

comentarii

  Categories: