,,Suntem independenti; suntem natiune de sine stătătoare” – 140 de ani de la proclamarea Independenței României

mai 08 16:47 2017 Print This Article

,,Suntem independenți; suntem naţiune de sine stătătoare.” – Discursul lui Mihail Kogălniceanu – din 9 mai 1877 în fața Parlamentului României.

09 mai 1977 – 09 mai 2017 se împlinesc 140 de ani de la proclamarea Independenței României.

Lunga luptă pentru Independența României a început o dată cu Revoluția lui Tudor Vladimirescu în 1821, continuată de Revoluția de la 1848, apoi prin câștigarea dreptului de a ne alege un singur Domn, în persoana colonelului Alexandru Ioan Cuza și recunoașterea sa ca Principe al Principatelor Unite (1859) pentru ca mai apoi ca Principe al statului național România (1862). Lupta a continuat prin alegerea lui Carol I la 10 mai 1866 ca Principe al României și urmată în mod firesc cu  obținerea Independenței  – în urma războiului Ruso -Româno – Turc între anii 1877/1878.

Cununa acestor lupte a fost la 14 martie 1881, odată cu proclamarea lui Carol I ca rege al României.

Mai jos voi reda parte din discursul lui Mihail Kogălniceanu ținut în fața Parlamentului României în data de 09 mai 1877.

,, […] D-lor, si Camera, si Senatul, la interpelările d-o Stolojan si Falcoianu, au recunoscut ca suntem in stare de rezbel, au recunoscut ca suntem dezlegați de legăturile noastre cu Înalta Poarta si ca acele legături sunt rupte mai întâi de către Înalta Poarta.

[…] In starea de rezbel cu legăturile rupte ce suntem? Suntem independenți; suntem naţiune de sine stătătoare. (Aplauze) Însă d-lor, aici se oprește travaliul nostru? Aici se oprește misiunea noastră? Am ajuns la scopul urmărit nu de azi, ci, pot zice, de secole, si mai cu deosebire urmărit de la 1848 încoace? Mai întâi de toate d-lor, sa ne facem întrebare: ce am fost înainte de declararea rezbelului? Fost-am noi independenți către turci? Fost-am noi provincie turceasca? Fost-am noi vasali ai Turciei? Avut-am noi pe sultanul ca suzeran? Străinii au zis aceasta; noi nu am zis-o niciodată. Noi nu am fost vasali. Sultanul nu a fost suzeranul nostru. Însă era ceva. Erau niște legături sui-generis, niște legături care erau slabe când romanii erau tari; niște legături care erau tari când romanii erau slabi (Aplauze generale).

Încercările Turciei, pretențiunile Turciei in contra noastră, daca in adevăr nu sporeau, cel puțin se repetau necontenit si mai mult in scris, caci in fapt nu se puteau face, pentru ca Turcia slăbea din ce in ce mai mult, si numai când slăbea socotea de cuviința a-si arata puterea către noi, pe care ne credea slabi. In acest mod, rezistenta Turciei ni s-a manifestat mai cu seama in acești din urma 20 de ani, nevoind sa intre in înțelegere cu noi spre a preface acele legături sui-generis, care nu mai sunt ale secolului actual si care, daca nu mai erau de folos pentru noi, nu mai erau de folos nici pentru Turcia. Rezultatul a dovedit aceasta. (Aplauze).

D-lor, eu nu voi sa fac procesul Turciei; aceasta este treaba oamenilor de stat si care sunt in guvern, si care au fost, si care astazi iau parte in parlamentul otoman. Ei sunt datori sa vada ca au gresit cand au raspuns pururea si intr-un mod sistematic cu non possumus la toate cererile noastre. Aceasta este ceea ce ne-a adus pe noi in trista necesitate de a indrepta armele noastre in contra armelor turcesti indreptate asupra noastră; aceasta ne-a adus in trista necesitate ca, precum pe noi ne para Poarta si ne învinovățea ca am trădat interesele imperiului, ca am rupt buna-credința, sa declaram si noi la rândul nostru ca, fiindcă tunul raționează si pune in aplicațiune amenințările cuprinse in nota din 2 mai a lui Savfet-pasa, asemenea si noi am făcut recurs la tun si tunul nostru răspunde tunului otoman (Aplauze).

Ne intrebati acum ce suntem? Suntem in stare de rezbel cu turcii; legăturile noastre cu Înalta Poarta sunt rupte si, când va fi ca pacea sa se faca, nu cred ca un singur roman va mai consimți ca Romania sa reintre in pozițiunea ei de mai înainte, rău definita, hibrida si jignitoare […] (Aplauze).

Așadar, d-lor deputați, nu am cea mai mica îndoiala si frica de a declara in fata reprezentantei naționale ca noi suntem o naţiune libera si independenta (Aplauze îndelung repetate). Însă, d-lor, acum încep greutățile, fiindcă noua noastră condițiune cu definirea independentei noastre intra-un mod mai determinat si mai absolut trebuie sa fie acceptata de Europa. Aici este cestiunea, aici se reclama patriotismul, aici se reclama prudenta, aici se reclama sânge rece. Eu, cat pentru mine, nu m-am îngrijit de loc de notele lui Savfet-pasa(aplauze); dar foarte mult m-am îngrijit de acele cuvinte zise la tribuna parlamentului din Londra ca Romania face parte integranta din Imperiul otoman si ca armata otomana poate trece Dunărea. Aceste cuvinte m-au îngrijit. Dar ce sa facem? Sa stăm morți? Nu, d-lor, caci morților nimeni nu le poate ajuta; nimeni nu comptează cu morții (Aplauze prelungite). Noi trebuie sa dovedim ca suntem naţiune vie, trebuie sa dovedim ca avem cunoştinţă misiunii noastre, trebuie sa dovedim ca suntem in stare sa facem si noi sacrificii pentru ca sa păstram aceasta tara si drepturile ei pentru copiii noştri, si aceasta misiune in momentele de fata este încredințata fraților si fiilor noştri care mor la hotare (Aplauze prelungite).

[…] Așadar, trebuie sa dovedim ca, daca voim sa fim naţiune libera si independenta, nu este pentru ca sa neliniștim pe vecinii noştri, nu este pentru ca sa fim un popor de îngrijiri pentru dânșii; din contra, si încă mai mult decât pana acum, sa arătam ca suntem o naţiune hotărâta sa ne ocupam de noi, sa ne ocupam de națiunea noastră, sa ne ocupam de dezvoltarea ei, de dezvoltarea bunei stari morale si materiale, iar nicidecum ca sa îngrijim, ca sa neliniștim pe cineva. Noi voim sa fim bine cu toate puterile si cu Rusia, si cu Austria, si chiar cu Turcia; si cu Turcia vom face legături noua, […] iar nu sa rămânem in acele legături ca pana astăzi, care nu mai au rațiunea lor de a fi.

Ma rezum, d-lor: voim sa fim independenți, pentru ca voim sa trăim cu viată noastră proprie, pentru ca nu voim sa mai pătimim pentru greșelile altora, pentru ca voim ca la gurile Dunării de jos sa fie un bulevard in contra rezbelului. (Aplauze).

[…] Inca o data va declar, d-lor, in numele guvernului ca noi ne privim ca in rezbel cu Porta, ca legăturile noastre cu Poarta sunt rupte, ca guvernul va face tot ce va fi cu putința ca starea noastră de stat independent si de sine stătător sa fie recunoscuta de Europa la viitoarea pace, pe care si guvernul, si dv., si tara întreaga o dorește sa o vadă cu o ora mai înainte (Aplauze prelungite).”

Comentarii

comentarii

  Categories: